Ridică-ți privirea spre Cel ce este viu și scutură țărâna de pe tine, pentru că ți-am vorbit de multe ori și în multe feluri, și din nou M-am oprit în seara aceasta și vreau să vorbesc inimii tale.
Vii înțelept și ia aminte, pentru că au bătut și vor bate vânturi și vor căuta să dezrădăcineze, să lovească, să dărâme, să nimicească. Dar tu stai la adăpost într-o vreme ca aceasta, pentru că am lăsat și voi lăsa ziduri de protecție, și cei ce-s înțelepți și caută un adăpost în Cel ce este viu nu vor fi dați de rușine, zice. Pentru că te-am protejat și am lăsat mâna Mea peste tine și n-ai rămas de rușine.
Privește în Cuvânt. Hrănește-te și strânge-l în inima ta, pentru că vine o vreme de strâmtorare. De aceea trebuie să ai rezerve și să stai la umplere într-o vreme ca aceasta. Nu te asemăna cu oamenii și nu privi la viața și la mersul lor.
Privește la Cel ce este viu. Vino în odăița ta și voi vorbi inimii tale și-ți voi da unele instrucțiuni, pe care le vei primi direct de la Cel ce este viu, pentru că nu nu la toți se potrivesc, și instrucțiunile vor fi date personal în cămăruță.
Dezvoltă o trăire în lumină și adevăr, și caută mai mult să stai cu Domnul tău la sfat, pentru că nimeni nu va putea să aducă izbăvirea în vremea ce stă în față decât Cel ce este viu, Cel ce știe temerile tale și lupta și încercarea ce-o porți în inimă.
Așa vorbește Domnul în seara aceasta: Vreau să fii înțelept, să iei decizii corecte, să rupi unele legături cu care singur te-ai legat. Ți-ai luat privirea de la lucrurile sfinte și importante și ai început să lucrezi pentru lucrurile vremelnice și fără rost, zice Domnul. .
Eu sunt Cel care vreau să binecuvântez și coșnița și postava, și vei rămâne binecuvântat atâta vreme cât vei rămâne în ascultare și atâta vreme cât vei merge pe mijlocul cărării. Vreau să înțelegi lucrul acesta.
Ridică-te în capul oaselor, scutură lucrurile care de multe ori au fost o piedică în înaintarea ta și vino și stau în lumină, șu Eu Domnul voi lăsa călăuzire. Orice barieră și orice zid cu care ai fost îngrădit de cel rău în nevegherea ta îl voi dărâma Eu Domnul, dacă tu Mă vei căuta cu toată inima. Nu te voi lăsa din mâna Mea și-Mi voi desăvârși lucrarea pe care am început-o în fiecare dintre voi.
Așa vorbește Domnul: Ia-ți privirea de la orice lucru pământesc și îndreaptă-ți-o spre mine, și Eu Domnul voi umple inima ta de pace și bucurie. Voi da un viitor și o nădejde și voi lăsa pacea Mea în inima ta, și atunci vei ști să iei decizii drepte și corecte, pentru că Eu sunt Dumnezeu și sunt drept și adevărat.