Eu, zice Domnul, M-am coborât să stau de vorbă cu fiecare, dar tu, suflet drag, oricare ești aici, cere-Mi să te eliberez de strânsorile care sunt în inima și viața ta, ca să Mă pot apropia de tine, zice Domnul, căci Eu cunosc dorul și dorința din inima ta, dar și neputințele care te țin, pentru că vrăjmașul sufletului vostru dă târcoale și pe mulți îi atacă. Dar varsă apa tulbure din inimă, poporașul Meu, poporașul Meu, ca să intru Eu să lucrez cu putere, zice Domnul.

Acum e vremea să dai năvală după Împărăția Cerului, oricare ești, zice Domnul. Acum e vremea să te umpli de Duhul Meu cel sfânt ca să te duci la garduri și la șanțuri, să-i silești pe cei aruncați acolo, pe cei care stau într-o nepăsare totală, să-i forțezi să intre în casa Mea, în odaia de nuntă, zice Domnul, pentru că Eu vreau pe toți să-i mântui, zice Domnul. Eu vreau să fiu cu toți, că sunteți creatura mâinilor Mele, că v-am creat după chipul și asemănarea Mea, zice Domnul.

Nu sunt unii mai buni ca alții, zice Domnul, dar vreau să faceți voia Mea, să lăsați toate la o parte, să nu mai alergați după cele pământești, ci după cele duhovnicești, ca să strângeți cu Mine, zice Domnul, că nu se risipește nimic, pentru că vremurile care vin nu sunt prielnice pentru niciunul dintre voi și pentru niciunul din copiii Mei. Dar cei ce stau lângă Mine, dar cei ce se ancorează bine de poala hainei Mele, oare îi va sufla vreun vânt sau vreo furtună? Nu-i voi apăra Eu cu aripa Mea ocrotitoare?

O, copiii Mei, nu stați pe tânjală și nici la răscruci de drumuri, că nu mai este vreme. Greu vine, foarte greu, dar cu Mine veți ieși mai mult decât biruitori, și cei ai Mei care stau lipiți de Mine nu vor duce lipsă de niciun bine, zice Domnul. Nu vă temeți și nu lăsați ca vrăjmașul sufletului vostru să vă semene în inimă frica, că frica nu vine din Duhul Meu, zice Domnul. Nu-ți mai pune, suflet drag, întrebări: „Ce va fi? Cum va fi? Ce va fi mâine?”

De ce te temi? Dacă Mă ai pe Mine nu ai de ce să te temi, zice Domnul, căci Eu sunt totul pentru tine. Mi-am dat viața, da, zice Domnul, am murit și am înviat pentru tine, oricare ai fi, ca prin Mine să ai viață. Pentru ce te temi? Pentru ce asculți de șoapta vrăjmașului? Dă afară totul, ca să intru Eu să lucrez și să te umblu de Duhul Meu cel sfânt, că cel ce are Duhul Meu cel sfânt prinde aripi către cer, zice Domnul. Eu vă iubesc cu o iubire veșnică, dar pune-ți întrebarea, suflet drag, oricare ai fi tu: Mă iubești de ajuns?

Iubiți-mă, zice Domnul, și slujiți-Mi la justa Mea valoare. Prețuiți, zice Domnul, timpul pe care-l mai aveți, cât mai e ziuă, căci iată, întunericul e aproape, vine. Și aduceți-Mi pe cei dragi ai voștri pe braț de rugăciune și pe nume să Mi-i dați Mie ca să mă ocup Eu, zice Domnul, că Eu când voi veni vă iau pe nume, vă chem pe nume pe cei care trebuie să fie gata și pregătiți pentru cer.

De aceea, numai Eu sfredelesc inima fiecăruia și numai Eu știu ce-i în ea și cum să-l aduc pe calea cea bună, zice Domnul, căci nu dau în cap la nimeni. Am metode suficiente de lucrare, și chiar dacă voi apăsa cu mâna într-un loc sau altul, pe unul sau pe altul, este pentru scurtă vreme, aici. Dar iadul e pentru veșnicie, zice Domnul, și chinul e amar, și nu vreau să vă las, copiii Mei.

Căutați-Mă cum nu M-ați căutat niciodată, căci aveți trebuință de Mine. Voi intra în case din nou, zice Domnul, în casele copiilor mei. Ferice de cele în care voi găsi pace, bucurie și înțelegere. Dar vai de cei ce nu trăiesc în rânduială, vai de cei unde vrăjmașul zânzănește și nu ia aminte fiecare, căci vrăjmașul vostru uneltește zi și noapte pe cine să înghită, pe cine să lovească, cum să vă trântească, ca toți să vă duceți cu el în iad.

Vrăjmașul e aruncat definitiv din cer, dar omul, cât are suflare de viață, se poate împăca cu Mine, zice Domnul. De aceea stăruiți, căutați, scoateți suflete din foc, căci mare vă va fi răsplătirea, zice Domnul, și nu vă voi lăsa în ziua aceea grea și rea care vine peste întreg pământul, zice Domnul. Ați văzut semnele pe care vi le-am lăsat scrise și care se împlinesc. Ce trebuie să faceți într-o vreme ca și aceasta? Numai să vă apropiați de Mine, numai să-Mi slujiți cu scumpătate, și Eu voi face totul și nimic nu vă va lipsi, spune Domnul prin Duhul Sfânt. Aleluia.