Dacă vei veni la adăpostul Meu într-o vreme ca aceasta și vei căuta fața Mea cu toată inima ta, iată, Mă voi implica în mod direct și voi pregăti inima ta, poporule, pentru ceea ce stă în față, zice Domnul, pentru că iată, vreau să ridic pe unii, să las untdelemn proaspăt, să las putere, să-Mi dovedesc puterea, ca să nu șovăiești, să nu șchiopătezi și să nu te îndoiești în inima ta, pentru că ce am început în tine vreau să duc la bun sfârșit. Sunt unele vânturi care suflă și unele duhuri care caută să imite lucrarea Mea sfântă și curată. De aceea te chem să vii în spărtură și să te rogi, să mijlocești și să te lași atingi de Cel ce este viu, ca Domnul să lucreze înlăuntrul tău și tu să poți înțelege planul și lucrarea Mea, care e sfântă și curată.

Așa vorbește Domnul: O alegere voi face în scurtă vreme, și va fi greu de cei care M-au cunoscut și s-au depărtat, zice Domnul Dar voi avea în vedere pe cei care încă se pot ridica și pe cei care încă pot să se întoarcă. Așa vorbește Domnul: Nu privi la tine, la neputința ta; nu te izola, nu te trage deoparte, și vino înaintea Mea cu stăruință, vino înaintea Mea cu credință, vino înaintea Mea cu dăruire și smerenie, și Eu Domnul voi lăsa claritate, putere, lumină și călăuzire. Voi lăsa un semnal sfânt, ca să deosebești și să nu te pleci înaintea celor care Mă au doar pe buze și caută să imite lucrarea Mea curată.

Te chem să vii aproape, zice Domnul. Vreau să te pregătesc pentru lucrare, vreau să te ridic în capul oaselor, vreau să te ating, zice Domnul, și vreau să las untdelemn proaspăt ca să înțelegi, pentru că îți voi face drum prin mulțime și voi întinde mâna prin tine pentru ridicarea multora, zice Domnul. De aceea înțelege-ți rostul și menirea, nu te mai îndeletnici cu lucruri ușoare, cu lucruri de nimic, și caută fața Mea, și Eu Domnul voi lucra înlăuntrul tău. Voi lăsa un semn, o dâră sfântă până la sfârșitul anului acesta, zice Domnul, și voi striga pe ai Mei pe nume, ca să lucrez cu vasele lor și să-i pregătesc pentru vremea care vine, zice Domnul. Amin.