… să-și deschizi inima larg și să-ți verși focul inimii înaintea Celui ce este viu, pentru că vreau să lucrez, omule, vreau să te ridic și să-ți pun piciorul pe stâncă, să rămâi încrezător când vânturile de necredință vor bate, să privești la țintă când valurile se vor ridica și marea se va întărâta, pentru că Eu sunt Domnul tău care te-am izbăvit și te izbăvesc, care te-am ridicat și te ridic și nu te las cu niciun chip. Dar luptă-te în vreme ca acesta și lasă-Mă să ating inima ta, lasă-Mă să-ți ung ochii tăi, lasă-Mă să Mă descopăr pe deplin și caută-Mă cu toată inima, ca să poți înțelege planul Meu de lucrare cu privire la inima ta, zice Domnul.
Nu Mă limita, nu Mă îngrădi, nu Mă mărgini, zice Domnul, ci lasă-Mă să lucrez în deplină putere ca să Mă cunoști, ca să Mă pipăi, ca să Mă vezi și să zici: „Mare este Domnul!” Pentru că așa vei crește în omul dinăuntru, așa te vei întări și vei zice: „Cel care a început va duce la bun sfârșit ce a început în noi.” Pentru că vrăjmașul a căutat și caută să înfigă unii țăruși și să pună unele hotare lucrări dinăuntrul tău, a căutat să ducă îndoială, necredință, plictiseală și tot felul de lucruri în multe inimi, numai să-ți taie alergarea, să-ți taie elanul și dorința de a Mă căuta cu inima, zice Domnul.
Dar în seara aceasta M-am oprit la tine și iată, vreau să las o dâră sfântă în locul acesta, iată, vreau să ating inimi, zice Domnul, vreau să ridic poveri și să aduc mângâiere inimii tale. De aceea pleacă-ți vasul cu încredere înaintea Celui ce este viu și cheamă-Mă cum nu M-ai chemat de multă vreme și strigă-Mă cu ardoare, zice Domnul, și nu lăsa niciun loc în mintea și inima ta pentru cel rău, ci pune-te cu totul înaintea Mea. Sunt aici și vreau inima ta, zice Domnul, sunt aici și vreau viața ta, zice Domnul, ca s-o pui în slujba Mea și lucrarea Mea, și Eu Domnul voi lucra și voi aduce zile de înviorare și de ridicare pentru inima care se încrede. Voi da la o parte unele bariere, voi da la o parte unele ziduri și Îmi voi începe lucrarea cu cel ce se smerește și umblă în adevăr. Amin.