E vremea, strigă Duhul Sfânt, poporule, să-ți ridici privirea spre Cel ce este viu, să scuturi țărâna și să te apropii cu inima, pentru că iată, sunt Domnul tău, sunt Acela care nu m-am schimbat. De aceea vreau să-ți întărești chemarea și alegerea și să faci pași hotărâți într-o vreme ca aceasta, pentru că iată, în ceea ce urmează vreau să lucrez înăuntrul tău, să măresc nădejdea și încrederea inimii tale, să pun protecția Mea, și să las putere în vasele voastre, pentru că iată, trâmbița va suna clar și deslușit, și cei ce vor auzi glasul trâmbiței da, vor ști să se încoloneze în vremea și pentru lucrarea ce stă în față.

Așa vorbește Duhul Sfânt pentru tine, oricare ai fi tu: Nu căuta să-ți găsești plăcerea în niciun lucru de pe pământ, pentru că Eu sunt aproape și vreau să-ți ating inima. Vreau să-ți ating ochii și să las alifie cerească, vreau să-ți ating inima și să ți-o tai împrejur, pentru că iată, sunt Cel care rămân neschimbat în făgăduințele pe care și le-am făcut.

De aceea nu privi în stânga și-n dreapta, nu te lăsa clătinat, nu te lăsa frământat, nu te lăsa agitat de cel rău și rămâi în mâna Mea, pentru că iată, sunt Domnul care știu să las protecție, să las lumină, să las călăuzire, și nu te voi lăsa. Chiar dacă și în vremea care stă în față vor bate vânturile, se vor ridica furtuni, vor fi plăgi, cel ce va căuta să se ascundă sub aripile Mele va fi la adăpost, pentru că vrăjmașul caută să te intimideze cu tot felul de lucruri și de zvonuri.

Sunt Cel care ți-am purtat de grijă, sunt Cel care lucrez la cetăți de scăpare pentru inima ta, sunt Cel care-ți voi dezvălui taine și lucruri mari. De aceea alege să rămâi în ascultare, alege să rămâi în perimetrul Meu sfânt, și nu ieși în afara ariei ca să fii lovit și să fii luat prizonier.

În vremea care stă în față pune-te în spărtură și mijlocește. Mijlocește pentru tine, pentru cei din casa ta, pentru cei din jurul tău, pentru că vin să te încing și să-ți dau puteri noi, zice Domnul, dacă te vei pune deoparte pentru Mine și pentru lucrarea Mea, pentru că iată, am în vedere ca în anul acesta să lucrez și să aduc înapoi prinșii de război, pe cei căzuți, pe cei loviți, și să fac lucruri mari, zice Domnul. Pentru că iată, sunt Cel care cunosc inima ta și oful inimii tale și nu te voi lăsa din mâna Mea. Voi mătura și voi da deoparte lațurile și cursele celui rău și voi aduce izbăvire și biruință, ca să te pot pregăti, ca să te poți ancora și să poți rămâne în planul Meu.

Așa vorbește Duhul Sfânt pentru tine: Nu te mai uita la tine, la problemele tale, ci uite-te la Mine, pentru că Eu sunt Acela care aduc rezolvare și biruință, sunt Acela care te-am purtat și încă vreau să te mai port, și nu te voi lăsa cu niciun chip din mâna Mea. Dar alege să rămâi în ascultare și să urci trepte de sfințenie.

Eu sunt Cel care vreau să lucrez. De aceea lasă-te în mâna Mea. De aceea rupe și dă la o parte lucrurile care ți se pun barieră în față. Depășește-le și înlătură-le, pentru că Eu sunt Domnul tău. Vreau să las clipe senine și vreau să las untdelemn proaspăt. Isus Hristos este Domnul. Rămâi în ascultare ca să poți să te bucuri și să rămâi o unealtă iscusită în mâna Stăpânului. Amin.