Vino aproape, oricare ai fi tu, și spală-ți haina în sângele Mielului, pentru că iată, e vremea ta, ca să-ți întorci privirea de la lucrurile care de multe ori te-au amăgit și te-au înșelat și să ți-o îndrepți spre Golgota și să înțelegi prețul răscumpărării tale.

Așa vorbește Duhul Sfânt, oricare ai fi tu: Fă-ți socotelile bine și cântărește-te singur cum stai înaintea Mea, pentru că iată, Eu sunt Cel care vreau să lucrez, și de multe ori te-am căutat și nu te-am găsit, și vreau să Mă aștepți în odăiță, pentru că voi veni și voi lucra cu inima sinceră și predată. Voi face o atingere specială celor care vor fi găsiți în veghere, zice Domnul, și putere voi lăsa, pentru că în ceea ce vine pe pământ nu vei putea sta în picioare în starea în care ești.

De aceea te chem, te chem să vii aproape și să te lași cu totul în mâna Mea. Sunt Cel care cunosc suspinul tău, sunt Cel care cunosc amarul tău. Dar rămâi în lumină, rămâi și fii înțelept, pentru că puțin, foarte puțin mai este, și Domnul Își va desăvârși lucrarea cu fiecare în parte.