Lupta este mare, spune Duhul Sfânt, dare cel care se deprinde să stea în spărtură, să se lupte după rânduială primește putere și în același timp biruință. Privește plin de nădejde, ca să vezi și să înțelegi taina lucrării, căci de multe ori vrăjmașul vine și spulberă totul, ca să rămâi și să privești și să nu vezi nimic și descurajarea să vină peste inima ta, să o primești, să o accepți și să stai și să te limitezi la lucruri sărăcăcioase, fără de valoare și să te întrebi: Oare unde este Dumnezeu?

Vreau să te învăț să culegi roade, vreau să te învăț să stai la izvor, vreau să te învăț să mergi pe ape, dar fiecare să-și culeagă în vreme ca aceasta armătura și să se pună în spărtură, ca să poată mijloci, să poată fi gata, ca atunci când vrăjmașul caută să se strecoare sau să aducă tot felul de lucruri, să-i poți ieși înainte și să poți bloca și opri toată vâlva lui.

Așa vorbește Domnul: Fii înțelept, poporule, și urcă pe stâncă, fii înțelept și stai înaintea Mea, pentru că Eu sunt Cel care te veghez și lucrez, și-ți dau biruință și nu te las la bunul plac al celui rău. Dar trebuie să urci, trebuie să alergi, și Eu sunt Cel care-ți dau putere și nu rămân dator față de tine.