Ești chemat să stai tare în spărtură, poporule. Ești chemat să urci la alter și să rămâi acolo în vreme ca aceasta și să mijlocești cu lacrimi, cu post, cu rugăciune, și să crezi că Eu sunt Acela care Mă cobor și mistui jertfa, strâng lacrimile și adun rugăciunea ta, și iată, nu stau nepăsător.
De aceea nu te depărta de Mine, de aceea nu privi la lucrurile care nu-ți sunt de folos, ci caută să urci treaptă cu treaptă, caută și nevoiește-te, pentru că Eu vin și ajut credinței tale, vin să nărui zidurile care s-au zidit în nevegherea ta, vin să dau la o parte barierele care s-au ridicat în nepăsarea ta, vin să-ți dezleg legăturile care s-au făcut și să las ca puterea Mea, ca Duhul Meu să cerceteze inima ta și să te pregătească pentru ceea ce stă în față.
Așa vorbește Duhul lui Dumnezeu: Privește la țintă și privește la Cel care a plătit pentru tine, pentru că Domnul îți va arăta lucrurile esențiale, de căpătâi, de care trebuie să te legi într-o vreme ca aceasta și prin care trebuie să te ridici, zice Domnul, căci altfel vântul care va mătura totul în calea lui te va mătura și pe tine și te va duce departe. Nu vreau lucrul acesta, pentru că prea mare a fost prețul pe care l-am plătit și prea lungă Mi-a fost așteptarea pentru a te ridica ca să-ți vii în fire și pentru a te pune din nou în spărtură, zice Domnul, pentru că iată, diavolul caută să rănească, să facă răni adânci, caută să te inducă în eroare cu unele lucruri. Dar tu fii înțelept și pune-te la adăpost și cere lumină.
Fii gata să ierți, să iubești. Cere dragoste, iubire, și Eu îți voi da, ca să poți birui. Nu te mulțumi cu lucrurile pe care le ai pe calea pocăinței, ci luptă-te mai mult să te îndeletnicești cu postul, cu rugăciunea, mai mult să te îndeletnicești cu cei care sunt căzuți, loviți și răniți, pentru că prin ei te voi ridica și pe tine, zice Domnul.
Lucrează, pentru că puțin mai este și iată, Cel ce vine va veni și nu va zăbovi. Strânge împreună cu Mine și lasă lucrurile lumii, pentru că vine o vreme, vine o zi în care îți vor fi luate, în care vei fi deposedat de orice lucru material, și vei rămâne doar cu ceea ce ai în inimă, cu ceea ce ai strâns pentru Mine. Credința nădejdea, dragostea să lași să se dezvolte în inima ta, pentru că nu vei duce lipsă și nu-ți va fi foame, zice Domnul.
Hristos e viață, e lumină, e putere. De aceea luptă-te cu tine însuți, luptă-te și oprește-te din alergarea ta și pune-Mă la loc de cinste în viața ta, și Eu Domnul te voi învăța toate lucrurile, voi aduce lumină, pace și binecuvântare și se va vedea schimbare și înnoire în unele inimi, zice Domnul.
E vremea să vă rugați pentru spița neamului vostru. E vremea să-i ridicați pe cei căzuți, e vremea să vă opriți la cei deposedați de lucrurile sfinte. Așa de important este lucrul acesta, și de multe ori treceți peste el și vă concentrați asupra lucrurilor de nimic, zice Domnul. Sunt viața, sunt Cel care vreau ca fiecare să aibă viață în el însuși și să trăiască pentru gloria și slava Celui ce a stat și plătit între cer și pământ.
Așa spune Duhul Sfânt: Voi trece prin locul acesta. Voi trece prin cetate. Îmi voi începe lucrarea, zice Domnul, și lucrarea se va extinde, dar pune-te-n mâna Mea, ca Eu să pot lucra și acolo unde te voi trimite să te duci fără să Mă întrebi, și Eu Domnul te voi lămuri pe drum și vei vedea slava și puterea Mea. Amin.