Iată, zice Domnul, în această dimineață fiecare dintre voi vreau să vă lăsați sub călăuzirea Duhului, căci iată, vreau să las susurul blând să treacă pe la fiecare, și acolo unde se oprește să aducă ridicare, să aducă mângâiere și să aducă speranță de slujire, pentru că în vreme ca aceasta fiecare dintre voi trebuie să fie mângâiat, trebuie să fie ridicat din stările care se văd în stânga și-n dreapta. Aveți credință în Mine și apropiați-vă în vreme ca aceasta fiecare de Cel ce este sfânt, de Cel ce este minunat, ca să vi se facă întărirea prin Duhul și să nu vă lăsați clătinați, căci multe sunt lucrurile, zice Domnul, și vreau să vă pregătesc pentru aceasta și să Mă ocup de fiecare în parte, ca să știți că Eu sunt Domnul, și ce voi nu cunoașteți cunosc Eu, ce voi nu vedeți văd Eu, și de aceea zic: Apropiați-vă în vreme ca aceasta cu inima întreagă, ca să pot comunica cu fiecare, să las fir de legătură, să comunic cu cei ce ascultă și aud, ca să știți, pentru că vremurile sunt tulburi și nu vreau să vă las încurcați, și vreau să știți că aveți un Tată care vă iubește. Amin.