… Fiecare din voi să se ridice, să se ridice la luptă și să ridice sabia și să-și înalțe glasul și inima către Cel ce este viața, ca să poată primi biruința din mâna Stăpânului. Lupta este mare, dar Eu sunt Acela care M-am implicat și Mă implic, și trimit izbăvire și biruință, și nu las pe nimeni din cei care sunt ai Mei. Voi surpa unele ziduri, voi da la o parte unele bariere, pe care unii le-au zidit în nevegherea lor și le-au ridicat în netrăirea lor, zice Domnul, și Îmi voi începe planul de lucrare în mijlocul tău. De aceea te chem să cauți pacea și să alergi după ea, te chem să te pui tare în spărtură, să te rogi și să mijlocești în rugăciune, și să crezi că Eu sunt Dumnezeu care ascult rugăciunea și nu stau nepăsător față de tine, pentru că unele valuri de învățătură și unele lucruri stricate se vor perinda prin popor, dar nu voi lăsa cu nici un chip pe cei care sunt ai Mei. Eu sunt Domnul tău. Luptă-te cu tine însuți și apropie-te, și Eu voi da la o parte tot ce nu e după voia Mea, pentru că Mi-ai cerut si-Mi ceri tainic să lucrez.