Valurile s-au ridicat și duhurile s-au pus în mișcare, spune Duhul Sfânt. De aceea fiecare din voi să-și vină în fire și să treacă la locul lui și să ia în serios lucrarea Mea, pentru că iată, e o vreme în care vreau să te conștientizez și să te fac să înțelegi planul Meu și lucrarea Mea care este sfântă. Dacă tu, oricare ai fi, ai văzut slava, ai văzut lucrarea, ai văzut semne și minuni și ai văzut planul Meu, că Eu sunt Dumnezeu căruia Îmi pasă de tine și lucrez în milă și îndurare.

Iată ce spune Domnul: Dacă te vei întări prin Cuvântul Meu și vei strânge rândurile în vreme ca aceasta, Mă voi opri și voi lucra și voi nimici și voi închide planurile celui rău și voi lăsa mâna Mea întinsă în milă pentru tine, pentru că M-ai chemat și Mă chemi. Chiar dacă lupta e o luptă mare, e o luptă cumplită, Eu sunt Acela care trimit biruința și izbăvirea.

Să nu-ți oprești pasul, să nu-ți oprești privirea, să nu-ți abați privirea de la jertfa Mea, ci să rămâi pe firul de legătură, pentru că Eu Domnul Mă voi opri și voi face pregătirea pentru lucrare. Voi pregăti unul câte unul câte unul și îl voi alinia, pentru că sunt veșnic drept. De aceea luptă-te lupta cea bună și rămâi în ascultare, rămâi în mâna Mea, fără să pui multe întrebări.

Pentru că M-ai chemat la lucru și M-ai strigat, am venit, și iată, Îmi pasă de tine și nu te voi lăsa. De aceea caută și tu fața Mea din toată inima și rămâi la iesle, rămâi în ascultare, și vei vedea în scurtă vreme ce voi lucra, pentru că voi mătura cu desăvârșire aria, pentru că aria se va extinde și lucrarea Mea va începe cu putere, și cei care vor vrea să vină vor veni și vor vedea și vor înțelege planul Meu sfânt și lucrarea Mea tainică. Isus Hristos este Domnul.