Iată ce adeverește Domnul prin Duhul Sfânt pentru fiecare din voi: Luați aminte într-o vreme ca aceasta, căci iată, puterea voastră a scăzut. Vreau ridicare, vreau altarele familiale întregite, și la timp și vreme să chemați numele Meu, căci iată, vrăjmașul sufletului vostru se luptă cu mare putere să facă ceartă, supărare, să bage vină când la unul când la altul. Dar luați amine, căci numai acela care va răbda până la sfârșit va fi cu Mine, zice Domnul. Luptați-vă lupta cea bună, căci iată, sunt cu voi în luptă. Dar vreau mai mult de la voi, zice Domnul, căci stați pe tânjală, și nu-Mi plac cei ce dau dosul la greu și la necaz, ci cei ce Mă strigă în miez de zi și în miez de noapte. Îi aud și Mă prezint. Nu vă lăsați. Ancorați-vă bine în poala hainei Mele, căci vânturile și furtunile care vor veni vor bate în corabia vieții voastre.

Ce veți face, zice Domnul, dacă pe Mine Mă lăsați la o parte și vă îndeletniciți cu treburile voastre de zi cu zi? Și Mie cât Îmi dați? Îmi dați zeciuiala zilei? Căci iată, vrăjmașul vine cu pâra, pentru că mulți dintre voi îi dați lui ceasuri întregi, când de una, când de alta. Și el se bucură și vine cu pâra. Și atunci stau deoparte, și iată, lovituri după lovituri, neajunsuri, necazuri, lipsuri. Oare nu v-am dat Eu tot ce vă trebuie, tot de ce aveți nevoie și trebuință. Ce să vă mai fac? zice Domnul. Apropiați-vă, căci iată, voi veni când Mă veți chema dintr-o inimă sinceră și-n unitate, și voi lucra cu putere să se vadă de departe, să se ducă vestea că Eu sunt Cel ce sunt și Cel ce vin curând să-Mi iau ce-i al Meu de pe pământ. Ce să iau? zice Domnul. Căci iată, vrăjmașul a făcut ravagii când într-un fel, când într-altul, când într-un loc, când într-altul. Copiii Mei, nu stați la răscruci de drumuri, căci alt drum decât cel îngust pe care v-am pus piciorul nu există. Să urmați calea îngustă să ajungeți la liman. Altă cale pentru cer nu există. Zbateți-vă, luptați-vă, chemați-Mă și voi lupta cu voi, căci ușor nu este.

Dacă acum nu sunteți mulțumiți—căci a fost numai o scânteie și ați avut ce pune în gură, pentru că nu v-am lăsat și niciodată nu vă voi lăsa pe cei ce veți sta alipiți de Mine, căci se va împuțina pâinea—dacă acum murmurați și cârtiți, ce veți face atunci? Nu luptați numai pentru mâncarea aceasta pământească. Luptați pentru cele duhovnicești, căci vă voi plăti. Dator nu rămân nimănui. Mânuiți Cuvântul Meu. Vorbiți, dar și împliniți, și Eu voi fi cu voi până la capăt. Așa v-am spus, căci nu vă voi lăsa până la sfârșitul vieții voastre, dacă și voi veți rămâne cu Mine și-n ascultare. Mai am de adus la mântuire suflete din toate părțile, și de aici, căci iată, omul sfințește locul, cu Mine împreună acolo unde este. Să nu tăceți, dar să aveți o viață curată și bună. Să fiți exemplu, să fiți lumină, ca să-Mi aduc la mântuire sufletele pe care le-am hotărât dintre fii veacului să le mântuiesc.

Chemați-Mă la timp și vreme pentru dragii voștri. Nu-i lăsați, căci vă voi întreba ce-ați făcut pentru unul și pentru altul. Să nu credeți că vă voi primi cu brațele deschise, orișicât ați vrea și ați face, fără ca să-i aduceți și pe dragii voștri, pentru că Eu am promis să mântuiesc toată casa voastră, dar dacă voi nu veți lupta și dacă voi nu Mi-i veți da Mie să Mă ocup Eu, atunci sigur se vor pierde. Și vrăjmașul e șiret. Vine cu fel de fel de uneltiri, căci nu are ce face, decât uneltește cum să vă atragă de pe cale, cum să nimicească pe unul și pe altul, cum să lovească ca să nu vină la Mine. Dar voi știți, că v-am spus de atâtea ori. V-am lăsat scris ce aveți de făcut. Căutați să împliniți Cuvântul Meu, căutați fața Mea, căutați să vă alipiți, și Eu nu vă voi lăsa cu nici un chip, spune Domnul prin Duhul Sfânt. Isus Hristos este Domnul, care a adeverit aceste lucruri și s-a coborât în trup.