Strângeți-vă în jurul Cuvântului și fiecare să se cerceteze și să stea în fața adevărului, să privească în Cuvânt și să privească în viața lui și să vadă unde este. Așa vorbește Duhul Sfânt: Într-o vreme ca aceasta vreau să te lași pe deplin în mâna Mea. Într-o vreme ca aceasta vreau să alergi alergarea care-ți stă în față și să dai orice barieră la o parte ca să nu-ți oprească pasul și să-ți îndrepți privirea spre alte lucruri de nimic. Și vreau să vezi măreția lucrării și frumusețea lucrării pe care o fac tainic în inimile voastre.

Te-am încercat de multe ori și te-am probat, și nu te-am găsit ca pe un vas încercat și probat. Nu te-am găsit, și iată, M-am întors cu inima sfâșiată și am zis, Nu peste multă vreme îl voi proba din nou, și iată, din nou același lucru. Vreau să-ți spun în seara aceasta: Luptă-te cu Goliat din tine și biruiește-l, pentru că Eu îți dau putere și tărie și nu te-am lăsat niciodată. Stai în capul oaselor și scutură țărâna de pe tine, pentru că vreau ca fiecare dintre voi să fie pus pe treapta sfințeniei și a curăției, și o înnoire a legământului fiecare din voi să facă cu Cel ce este viu, pentru ziua când Eu Domnul Mă voi coborî și tu vei sta în fața cerului și vei începe ceea ce Eu voi hotărî.

Așa vorbește Domnul: Sunt unele lucruri tainice, sunt unele lucruri pe care nu le înțelegi, sunt unele lucruri pe care le bâjbâi într-o vreme ca aceasta, dar Eu îți spun: Ai ochii deschiși și privește cu credință și lasă-te prelucrat de mâna Stăpânului, pentru că iată, unele duhuri vor fi înlănțuite și trimise în adânc. Dar pentru aceasta vreau ca fiecare să-și aducă contribuția cum se cuvine și să se lase în mâna Mea, pentru că nu va trece multă vreme și Mă voi opri în corturile voastre, și cei care vor fi găsiți … vor fi întrebați și vor fi trași la răspundere, pentru că Eu sunt Domnul și Eu sunt Cel care coordonez întreaga lucrare.

Lasă-te în mâna Mea și luptă-te, pentru că Eu sunt Cel care voi lucra și voi aduce vremuri de înviorare și de ridicare peste tine și peste poporul Meu. Dar nu te opri. Să nu te oprească și să nu te blocheze nimic, pentru că Eu sunt cel care știu să lucrez. Vino la lucru și lucrează.