Dacă ai vrea să înțelegi tu vremea cercetării tale, poporule, și ai vrea să vii aproape într-o vreme ca aceasta, să te pui în spărtură, să rămâi pe zid, zice Domnul, și să te îndeletnicești cu lucrurile sfinte, Eu M-aș opri în milă și dragoste, și aș lăsa protecție și putere peste tine, pentru că adesea te-am cercetat și adesea te-am căutat și nu te-am găsit, zice Domnul, pentru că te-ai îndeletnicit cu alte lucruri. Și vreau să-ți spun: Oprește-te din alergarea ta și intră la adăpost în grabă, pentru că scurtă este vremea pregătirii. Și iată ce spune Duhul Sfânt: Numai cel care se va smeri azi va fi ridicat în ziua de mâine, numai cel care va trăi adevărul și pocăința va fi ascultat în ziua necazului, care nu este departe să vină.
Nu te lăsa măgulit, nu te lăsa înșelat și amăgit de nici o șoaptă a celui rău, de nici o momeală, ci întărește-te în cuvântul pe care ți-l dau și pune-l la inimă în ziua aceasta, pentru că, iată, M-am oprit și vreau să-ți spun: Planul Meu cu tine e un plan sfânt, e un plan măreț, e un plan binecuvântat, și cuvântul pe care l-am dat cu privire la locul acesta Eu Domnul nu Mi-l iau înapoi, dar lucrul important este ca oricare ai fi tu să fii parte din lucrare, ca să ai parte de bucurie, să ai parte de răsplătire, să ai parte de tot ceea ce Eu Domnul voi lăsa, pentru că vânturile vor bate și mulți vor aduce tot felul de lucruri și mulți vor veni cu tot felul de situații în locul acesta, și vreau ca să fii bine închegat și bine ancorat, ca să poți face față fiecărei situații în parte și să înțelegi pe fiecare, zice Duhul Sfânt.
Fiecare să treacă la locul lui, fiecare să rămână în ascultare, și Eu Domnul voi lăsa prezența și puterea Mea peste fiecare dintre voi. Rugați-vă unii pentru alții și purtați-vă sarcinile, și fiți sinceri unii cu alții ca să puteți izbuti în mersul și în alergarea voastră, pentru că nimic spurcat și întinat nu va întra în Împărăția Mea, și chiar dacă va trebui să fac o selecție Eu Domnul o voi face și nu voi zăbovi la lucrul acesta. Dar pentru aceasta stai în spărtură și smerește-te, ca să poți fi ales și pus în locul care ți se potrivește, și lucrarea Mea să înainteze.
Așa vorbește Duhul lui Dumnezeu: Nu privi și nu te opri doar privind la tine, pentru că am mulți să aduc în locul acesta. Mult mai mult voi lucra decât Mă marginalizezi tu și Mă îngrădești tu. De aceea dă la o parte orice judecată, orice cântărire a ta, că nu este dreaptă, și lasă mila și îndurarea, și lasă harul să te cuprindă și pe tine, ca să ai parte cu Cel ce este viu. Vreau să vă ancorați și să rămâneți în vie legătură cu cerul, și Domnul va lăsa mesaje sfinte și îndrumări sfinte pentru lucrarea care este gata să înceapă. Așa vorbește Duhul lui Dumnezeu. Isus Hristos este Domnul.