Cel care rămâne în barca de salvare, zice Domnul, cel care rămâne în mâna Mea într-o vreme ca aceasta, cel care vrea să meargă pe mijlocul cărării, cel care vrea să se smerească și să se coboare la iesle, cel care vrea să coboare înăuntrul lui să se cerceteze și să își îndrepte starea, mâna Mea se va întinde și voi face ridicarea și pregătirea poporului pentru ceea ce stă în față. Sunt unele duhuri care caută de multe ori să aducă tulburare și frământare și neliniște, dar în ziua aceasta așa vorbește Domnul: În seara aceasta vreau să Mă ocup îndeaproape de fiecare dintre voi, pentru că am trecut și iată, am vrut să-mi ridic jertfa de seară, și iată, M-am oprit în mijlocul tău și vreau să-ți spun un lucru: Ai preț în ochii Mei. Chiar dacă săgețile te amenință, chiar dacă vrăjmașul stă cu gura deschisă, sunt Cel care veghez din pricina unor suflete, zice Domnul.
Iată, vreau să lucrez și să împlinesc cuvântul pe care ți l-am dat. În seara aceasta, strigă Duhul Sfânt, voi trece, voi cerceta, voi aprinde în unii focul și îl voi lăsa să ardă, și pe unii îi voi trezi, pe unii îi voi ridica, dar fiecare să se cerceteze cum stă și cum vrea să se raporteze înaintea Mea. Sunt Cel care am în vedere inima sinceră și predată. De aceea lucrează și vino înaintea Mea plin de credincioșie, și Eu Domnul voi lucra pentru orice cauză și orice problemă pe care o pui cu credință și cu tărie înaintea Mea.